Dragi elevi, stimați părinți,
Anul școlar 2020-2021 va începe în Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” într-un mod deosebit de cum eram obișnuiți, dar suntem convinși că aceasta nu va anula bucuria revederii.
Coordonatorii claselor (diriginții/învățătorii) au menținut legătura cu dvs. și au încercat să răspundă nedumeririlor și îngrijorărilor justificate. Vă asigurăm că am făcut tot ceea ce a depins de noi, astfel încât să putem desfășura activitățile de învățare în condiții de siguranță și în beneficiul elevilor noștri.
Începutul de an școlar se va realiza în scenariul 2 (galben), ceea ce presupune o modificare a componenței schimburilor școlare. Astfel, în schimbul de dimineață vor învăța clasele primare, clasele a VIII-a și a XII-a, clasele a V-a și a VII-a. Schimbul de după amiază este format din clasele a VI-a și clasele de liceu IX-XI. Începând cu 01.10.2020, când se definitivează montarea separatoarelor de plexiglas, clasele a VIII-a și a XII-a vor începe orele cu prezență fizică integrală.
Prezența fizică integrală este posibilă în acest moment pentru toate clasele primare (în două serii) și pentru orele de specialitate. Pentru celelalte clase se vor organiza activități în sistem hibrid (jumătate de clasă prezență fizică, jumătate on-line – cu rotație la o săptămână) . Pentru a facilita transmiterea lecțiilor în on-line s-au achiziționat laptopuri, camere video și a fost suplimentat internetul. Desigur, am luat măsurile igienico-sanitare necesare pentru binele elevilor, cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, pentru sănătatea familiilor tuturor.
Cred că suntem toți conștienți că doar printr-o implicare comună și o comunicare eficientă vom reuși ceea ce ne dorim: formarea unor tineri responsabili, care să performeze în viitor.
Vă urăm un an școlar liniștit, cu reușite!