Admitere

Monografie Carmen Sylva – Capitolul I

SANDA HÎRLAV MAISTOROVICI

LICEUL DE ARTÃ PLOIEŞTI LA SEMICENTENAR
File de cronică

Ediţie apărută cu sprijinul generos al Comitetului de părinţi din Liceul de Artă Ploieşti şi al Tipografiei „Semne Tehno” din Ploieşti, manager general Florin Mitroi.
Culegere text: elevii Ştefan Mihai (cls. a VIII-a), Corvin Popa (cls. a XI-a), Delia Petra Andreescu (cls. a XI-a), Andrei Angelescu (cls. a X-a), sub îndrumarea d-lui Constantin Marin, secretar de redacţie la revista „Axioma”. Tehnoredactare: Vasi Istrate, Editare: Amanda Edit, Tipărire: Semne Tehno

Gânduri la semicentenar

Liceul de Artă înseamnă pentru mine 30 de ani din viaţă.Aici m-am format ca om si ca muzician, cu ajutorul minunaţilor dascăli care, cu măiestrie si pasiune, au modelat generaţii de absolvenţi.Şi, pentru că soarta a vrut să nu-mi pot realiza visul de a fi instrumentist, m-am întors în Liceu, unde am activat ca profesor.
Din acestă postură, încerc asemenea dascălilor mei să “modelez” cât pot de bine alte generaţii de elevi, care să facă cinste şcolii.Trăiesc cu bucurie şi emoţie acest moment aniversar şi doresc Liceului cât mai mulţi ani! Mulţumiri şi dragoste tuturor celor care au contribuit la creşterea prestigiului acestei şcoli.Am convingerea că ea va dăinui peste ani şi urez mult succes noilor generaţii.

06.05.2008
Prof. TEREZA SANDU
Director al Liceului de Artă Ploieşti

Cuvânt înainte

Nu ştiu dacă aceia care vor răsfoi această carte vor găsi în ea ceea ce doresc. De-a lungul elaborarii ei mi-a stăruit în minte, ca un leit-motiv wagnerian, întrebarea: De ce, tocmai

eu? Eu n-am fost eleva acestei şcoli. Am venit la Ploieşti în 1978, când învăţământul muzical românesc intrase într-o profundă criză. Noi, absolvenţii conservatoarelor, nu aveam ce să sperăm. Oricât de buni am fi fost, trebuia să ne bucurăm că totuşi,de bine, de rău, aveam o pâine. Repartiţia mea guvernamentală era pe o catedră de pian la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Ploieşti dar, din păcate, până să ajung eu la post, clasele de liceu au intrat în lichidare, rămânând doar şcoala de opt ani. Directorul de atunci, profesor Florian Faur, m-a întrebat direct: „Aţi venit ca să rămâneţi, sau vreţi să vă dau negaţie?”.Am răspuns clar: „Am venit să rămân şi să fac treabă aici!”De atunci s-au scurs 30 de ani. Nu ştiu dacă sunt mulţi.Mie mi s-au părut puţini, pentru că iubesc cu disperare meseria de dascăl şi pentru că fiecare elev reprezintă, pentru mine, „o corolă de minuni a lumii”, cum spune poetul. În această şcoală m-am împlinit profesional căci aveam în jurul meu multe modele demne de urmat: învăţătoarele Alexandrina Ionaş, Constanţa Popa, Liontina Mărgărit, Filofteea Vasile, profesorii, Virginia Georgescu, Margareta Lemnete, Alexandrina Bobaru, Gheorghe Fronoiu, Sergiu Rugină, Veronel Ionescu, Nicolae Popescu. Am fost mândră când acesta din urmă mi-a încredinţat ambii nepoţi să-i iniţiez în tainele pianului. Am simţit tot timpul din partea celor mai în vârstă încrederea lor în mine, aşa că încet-încet m-am integrat acestei „familii” în care toţi colegii de vârsta mea erau absolvenţii acestei şcoli. De aceea, mă întreb: De ce, tocmai eu, şi nu ei, am alcătuit acest volum? Timpul de cercetare a fost limitat (3 luni) dar am fost sprijinită cu toată solicitudinea, în primul rând, de secretariatul şcolii, respectiv de doamnele Viorica Pascu şi Alina Dobre,care mi-au pus la dispoziţie prompt, documentele de arhivă, acăror cercetare a însemnat pentru mine o experienţă unică. Au urmat nopţi întregi de nesomn şi de spaimă, în care mă simţeam năpădită şi incapabilă să ordonez vasta informaţie cu mare încărcătură emoţională pe care o găsisem între filele îngălbenite ale dosarelor. Scriam despre persoane pe care nu le cunoscusem nicio dată şi care îmi deveniseră apropiate. Cum să-i evoc pe bătrânii dascăli care azi nu mai sunt? Nu aveam nici măcar o fotografie a lor şi, potrivit documentelor, era clar că fuseseră oameni speciali. Mi-a venit ideea să apelez la colegii mei care îi cunoscuseră. Aşa s-a născut Recurs la memorie. Din textele scrise de ei se poate reconstitui farmecul vremurilor de altă dată. Cu toţii s-au antrenat în această incursiune în trecut. Mi-au adus fotografii, documente, amintiri din anii de şcoală. Astfel am putut reconstitui în imagini frânturi din viaţa liceului. E greu să reconstitui din dosare o jumătate de secol de existenţă a unei instituţii. De mare folos mi-a fost o cutie cu documente pe care mi-a încredinţat-o, acum douăzeci de ani, profesorul Gheorghe Fronoiu, sesizând că manifest respect aproape fanatic pentru „document”. Pe atunci, dările de seamă erau, ca şi astăzi, detestate şi considerate „hârţogăraie inutilă”. Toată lumea le ura dar Fronoiu le-a pus undeva bine şi, când a plecat din şcoală (probabil ştia că e iminentă şi trecerea lui de pe această lume), mi-a dăruit colecţia personală incompletă a revistei Muzica, vreo cinci volume de cărţi de specialitate şi o cutie cu „hârţoage”. Ia-le tu, mi-a spus. Ştiu că eşti singurul om din şcoală care le-ar păstra. Aici e o parte din viaţa mea. Poate vor fi de folos vreodată. Le-am pus în dulapul meu dar n-am avut nicio dată timp să văd ce e în acea cutie. Acum trei luni, cînd am umblat în ea, mi-am dat seama că am o comoară. Mi-a trebuit o săptîmână să aşez documentele după criteriul cronologic. Dar erau acolo!… Multe… Programe de concerte, programe de audiţii, dări de seamă, însemnări pe marginea interpretării copiilor în audiţii, pentru care îi mulţumesc astăzi bunului domn Fronoiu care mă întâmpina pe scara profesorilor ca să-mi dăruiască un măr roşu, frumos: Ia-l de pomană. E bine să-ţi dai de pomană încă de când eşti în viaţă! Pe la jumătatea cercetării mă gândeam să abandonez. Era din ce în ce mai mult material şi nu duceam lipsă nici de idei. Îmi era teamă că nu voi încheia volumul aşa cum îl doream eu. Timpul mă presa şi totuşi nu puteam renunţa la alcătuirea a două liste pe care le consider de cea mai mare importanţă pentru această monografie şi pe care le-am plasat la mijlocul cărţii, ca pe o inimă: lista profesorilor (presupunând cercetarea statelor de plată pe 50 de ani) şi lista absolvenţilor (presupunând cercetarea cataloagelor pe 50 de ani). Atunci am apelat la elevii noştri, pe care i-am pus la treabă. Lista absolvenţilor a fost alcătuită şi culeasă computerizat de elevul Nicolae- Corvin Popa din clasa a XI-a, arhitectură. Învăţătoarea Alina Vagneti, fostă elevă a şcolii, fiica doamnei Antoaneta Datcu (secretară în şcoală timp de mulţi ani), a realizat culegerea computerizată a listei profesorilor. Cu siguranţă, această listă conţine erori deoarece statele de plată, majoritatea scrise cu creion chimic, conţin şi ele inexactităţi. Am găsit aceeaşi persoană cu prenume diferite, am găsit nume scrise aproximativ, în unele cazuri nu am putut stabili specialitatea unor profesori, ea nefiind specificată nici în stetele de plată. Lista am alcătuit-o pe specialităţi, respectând ordinea alfabetică, neţinând cont dacă profesorii respectivi au avut sau nu studii în domeniu sau dacă au fost titulari, suplinitori sau colaboratori. Cer deci iertare pentru omisiuni şi erori. Eleva Crina Micu din clasa a XI-a A a cules computerizat textele „seniorilor” iar elevii Delia Petra Andreescu din clasa a XI-a A şi Andrei Angelescu din clasa a X-a A au cules computerizat lista colaborărilor şcolii cu filarmonici şi bibliografia. Menţionez că în periodice există sute de materiale care consemnează evenimente legate de activitatea elevilor şi profesorilor acestei unităţi şcolare. Ar fi de dorit să se întocmească 8 un tablou bibliografic complet, care ar permite reconstituirea concretă a evenimentelor importante ale istoriei şcolii. Restul culegerii computerizate a textului acestui volum îl datorez unui „puşti” din clasa a VII-a B pe nume Ştefan Mihai, care a venit zile în şir la mine acasă pentru a-i dicta întregul text. Fotografiile inserate în volum provin din arhivele personale, a mea şi a colegilor şi elevilor. Mi-au adus fotografii:
Angela Faur, Camelia Profirescu, Florian Nistoroiu, Veronel

Ionescu, Jana Duca, Lia Coloros, Lucian Sabados, Lucreţia Milea, Marilena Cochinescu, Ioan Mihai Cochinescu, Mihai Jereb, Rodica Petre, Iancu Andronache, Silvia Spânu, Sorina Vintilă, Gilu Iuftaru, Ioana Bercea, Ioana Enea, Cristian Anghel. Provenienţa imaginilor este indicată prin iniţiale pentru numele şi prenumele posesorilor. Pe măsură ce mă apropiam de evenimentele zilelor noastre, am găsit tot mai puţine documente. Procesele verbale ale consiliilor profesorale de după anii 1990 sunt seci, nu mai conţin acea încărcătură emoţională. Nu se mai consemnează în amănunt atitudini, luări de poziţii ale profesorilor faţă de problemele şcolii şi ale elevilor, ci se prezintă, succint, concluziile. Activitaea din această „uzină vie” de-a dreptul „stufoasă”, este aproape imposibil de monitorizat, manifestările suprapunânduse adesea. Oare ce se întâmplă cu noi? Acum, când pentru toate manifestările se fac afişe, programe de sală din ce în ce mai ingenios realizate, nu mai păstrăm nimic şi astfel, peste ani, nimeni nu va mai găsi o cutie cu o comoară ca aceea a domnului Fronoiu. Cu greu am reconstituit concertele realizate în colaborare cu filarmonica. Este motivul pentru care, cu riscul de a fi acuzată că m-am pierdut în detalii, am hotărât ca întregul material existent în calculatorul doamnei Maria Nistoroiu unde noi, profesorii, am raportat activitatea noastră, să fie introdus în volum, chiar dacă nu este prea ordonat şi sistematizat. N-a mai fost timp şi pentru acest lucru. Peste alţi 50 de ani când, cu ajutorul lui Dumnezeu se va sărbători centenarul, cel ce va continua filele de cronică va putea consulta acest document. 9 Ştiu bine că volumul e incomplet. Probabil conţine şi multe inexactităţi, dar eu m-am străduit, pe cât am putut să cuprind, mai ales activitatea de laspecialitate deoarece aceasta este cea care ne defineşte şi deosebeşte unitatea noastră şcolară de celelalte din municipiu şi judeţ. Aceasta nu înseamnă că învăţământul de cultură generală nu este important, ci, dimpotrivă, de calitatea lui depindea şi depinde şi azi cealaltă parte a sistemului. Pe tot parcursul textului am remarcat relaţia de simbioză stabilită între cele două laturi ale sistemului de învăţământ vocaţional. Cer iertare tuturor celor pe care i-am nedreptăţit fără voia mea, şi rog să îmbogăţească ediţia a II-a a acestei lucrări. Aceste lucruri fiind precizate, revin la obsesia mea: De ce, tocmai eu? Şi răspund: pentru că, la urma urmei, mi-am dorit mult de tot să alcătuiesc acest volum. Am făcut-o cu multă dragoste, pentru că întreaga mea carieră didactică a fost închinată acestui loc, pentru că fiul meu a învăţat şi a bătut mingea în curtea acestei şcoli, sub privirile mele critice (şi nu numai ale mele…) şi câteodată… a mai cântat şi la vioară şi a adus bucurii tuturor celor care l-au îndrumat atunci când presa naţională dar şi cea de la Londra, Bruxelles, Bonn sau Roma preciza, după concertele lui, că a fost elevul Liceului de Artă din Ploieşti. Frumoasa copertă a cărţii este creaţia colegului Cristian Anghel, artist plastic apreciat care a şi contribuit la scanarea unor imagini din volum. Şi dacă această carte s-a putut plămădi în trei luni, acestlucru îl datorez şi soţului meu şi mamei mele, care mi-au oferit liniştea necesară concentrării asupra acestei activităţi. Doresc din toată inima Liceului de Artă din Ploieşti ani de glorie : Vivat, crescat, floreat!

Sanda Hîrlav Maistorovici

File de cronică

Dedic această carte colegilor mai vârstnici şi mai tineri, cu care am împărtăşit treizeci de ani din destinul semicentenar al Liceului deArtă din Ploieşti

Sanda Hîrlav Maistorovici
PLOIEŞTI 2008

Cuprins

Capitolul I PRELUDIU (1957 – 1967)

Capitolul II PRIMO TEMPO (1967-1978)

Capitolul III LANŢ DE ZECE SINCOPE PE PARTE DE TIMP (1978-1989)

Capitolul IV DA CAPO (1989-1994)

Capitolul V MELODIA INFINITĂ (1995-….)

Capitolul 1

PRELUDIU
(1957 – 1967)

Dascălii şi elevii sunt sufletul şcolii…
Gheorghe Dima

Documentul care a declanşat apariţia unei unităţi şcolare cu profil artistic în judeţul Prahova este Ordinul 735 privind înfiinţarea unor şcoli noi şi secţii de învaţământ artistic, emis de Ministerul Învăţământului şi Culturii, Departamentul Culturii, la 13 iulie 1957. Purtând semnătura Constanţei Crăciun, adjunct al ministrului, ordinul avea următorul text: Ministerul Învăţământului şi Culturii Departamentul Culturii ORDIN nr. 735 privind înfiinţarea unor şcoli noi şi secţii de învăţământ artistic În temeiul art.34 alineatul ultim din Hotărârea nr.1434 din 20 iulie 1956 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Minştri, cu privire la organizarea şcolilor de ucenici, şcolilor tehnice şi şcolilor tehnice de maiştrii şi art.24 din Hotărârea nr.2784 din 31 decembrie 1956 a Consiliului de Miniştri privitoare la unele dispoziţiuni normative cu caracter economic şi de planificare:

1. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958 şcoli de muzică de 7 ani , în cadrul cărora vor funcţiona şi secţii de arte plastice de 3 ani, în următoarele oraşe:Piteşti, Ploieşti, Oradea, Botoşani, Sibiu, Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea.

2. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958 ciclul elementar de 3 ani la şcolile medii de arte plastice din oraşele: Iaşi, Cluj şi Tg.Mureş.

3. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958 ciclul mediu la Şcoala de Muzică nr.1 din Bucureşti şi la Şcoala de Muzică din Tg.Mureş. Bucureşti la 13 iulie 1957 Adjunct al Ministrului, Constanţa Crăciun Conform cu originalul SS, indescifrabil1 Am cerut lămuriri domnului prof. dr. Alexandru I. Bădulescu, pe atunci activist în domeniul cultural, cu privire la apariţia acestui ordin. Domnia sa, mi-a răspuns, cu amabilitatea care îl caracterizează, dar mai ales cu exactitate de istoric, creionând atmosfera de atunci. Profesorul Al. I. Bădulescu este o adevărată bază de date privitoare la viaţa culturală prahoveană, pentru că a participat activ, cu toată fiinţa, cu suflet şi mult respect pentru valorile culturale, la însăşi dezvoltarea acestei vieţi, având, în acele timpuri, putere de decizie. De altfel, teza de doctorat a domniei sale tratează tocmai acest subiect al evoluţiei vieţii muzicale pe teritoriul prahovean. Reproducem în continuare câteva mărturii pe care domnia sa a avut amabilitatea să ni le ofere pentru volumul de faţă: Înfiinţarea unei şcoli speciale de muzică în Municipiul Ploieşti, începând cu anul şcolar 1957-1958 – ca de altfel şi în celelalte centre de reşedinţă din cele 18 regiuni ale ţării (la acea vreme), în sectoarele Municipiului Bucureşti, ulterior şi în unele oraşe cu vechi tradiţii muzicale: Sibiu, Brăila, Satu- Mare, Botoşani, Târgovişte etc., nu a fost un dar venit de undeva de sus, din spaţiul cosmic. Realizarea acestor instituţii de învăţământ preuniversitar de specialitate din universul artei sonore a fost rezultatul unor îndelungate şi repetate intervenţii scrise şi verbale, cu deosebire în cadrul consfătuirilor periodice, din 1954-1956, cu directorii, dirijorii, secretarii muzicali şi inspectorii de specialitate de la Secţiunile Culturale Regionale. De bun augur au fost şi articolele şi interviurile publicate în presa scrisă, semnate de mulţi dintre şefii de orchestre din ţară sau alte cadre cu responsabilităţi în acest domeniu. După cum se ştie, după cel de-al doilea Război Mondial, în noile condiţii social-politice instaurate în ţara noastră, România trebuia, în primul rând, să refacă economia distrusă de război, să plătească fostei URSS mari despăgubiri stabilite prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, să înlăture urmele cumplitei secete din anii 1946-1947 etc. Totuşi, pe plan central, s-au adoptat o seamă de importante hotărâri privind lichidarea analfabetismului, dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, culturii şi artei, sportului de masă şi de performanţă, electrificarea ţării ş.a. Personal, lucrând în domeniul culturii şi artei, din anul 1948, am remarcat o adevarată Renaştere Culturală în mediul urban, unde o seamă de intelectuali de renume – profesori, ingineri, medici, jurişti, artişti amatori şi profesionişti etc., au pus în slujba Cetăţii din care făceau parte, întreaga lor forţă creatoare, dând naştere la diverse formaţii artistice, în principalele genuri ale artei: teatru, muzică, dans popular, etc. Unele dintre aceste formaţii au devenit treptat, în baza unor hotărâri ale Guvernului României sau decizii ale Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare Regionale, instituţii profesioniste de spectacole şi de concerte sau secţii ale acestora (ex. în Municipiul Ploieşti: Teatrul de Stat (1949), Teatrul de Păpuşi (1952), Orchestra Populară “Flacăra Prahovei” (1946- 1947), Orchestra Simfonică (1952), Teatrul de Estradă (1957). S-a împlinit astfel visul unor oameni de prestigiu din veacul al XIX-lea sau din primele decenii ale secolului XX care au dorit în localităţile lor o viaţă artistică constantă şi performantă, în măsură să răspundă aspiraţiilor “de mai bine şi mai frumos” pentru cei mulţi din toate categoriile socioprofesionale. Debutul pe plan naţional în domeniul infiinţării de instituţii profesioniste de spectacole şi de concerte a avut loc la 30 martie 1946, când, in oraşul de pe Bega, în prezenţa fostului suveran al României – M.S.S. Regele Mihai şi a preşedintelui Consiliului de Miniştri (din acea vreme), dr. Petru Groza, a fost inaugurată Opera de Stat din Timişoara. În anul următor, la 15 aprilie 1947, presa centrală consemna înfiinţarea oficială a Orchestrei Simfonice de Stat “Oltenia” din Craiova. Rând pe rând, prin hotărâri ale Consiliului de Miniştri, astfel de instituţii artistice de spectacole şi concerte şi-au deschis porţile în cele mai multe dintre marile oraşe ale ţării. Printre ele s-au aflat: Filarmonica de Stat din Cluj (1955), Opera de Stat din Iaşi (1956), Teatrul de Stat din Botoşani (1957-1958). O situaţie statistică ce a apărut în anexele Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2133/28 decembrie 1957 (aflată în colecţia subsemnatului), primul document de referinţă din punct de vedere legislativ pentru acest domeniu al culturii naţionale, atestă că la acea dată, pe harta culturală a ţării fiinţau 110 instituţii artistice profesioniste finanţate din bugetul de stat sau din bugetele Sfaturilor Populare Regionale, dintre care: 34 teatre dramatice, 10 teatre de operă şi teatre muzicale, Teatrul de Estradă al Regiunii Bucureşti, 11 filarmonici şi 8 orchestre simfonice, 10 ansambluri de cântece şi dansuri, 20 teatre şi secţii de păpuşi, 15 orchestre populare, Circul de Stat Bucureşti, la care se adăuga – Centrul de Producţie Cinematografică Buftea”, Studioul Cinematografic “Alexandru Sahia” şi Studioul de Diafilme “Ion Creangă”. Această „explozie” de instituţii artistice de spectacole şi concerte, ce au luat naştere în deceniul 1946-1956, salutată, pe bună dreptate de toate organismele centrale şi locale şi de numeroase personalităţi marcante ale culturii şi artei româ17 neşti din acea perioadă, a creat însă şi multe probleme de ordin organizatoric şi artistic, întrucât, la acea dată, neexistând o legislaţie precisă în domeniul artei spectacolului, în structura personalului acestor instituţii au fost încadrate şi foarte multe cadre fără pregătire de specialitate.
În această situaţie, conducerea instituţiilor artistice şi secţiunile culturale regionale – care finanţau prin bugetul de stat activitatea acestora, au intervenit, în modul cel mai serios posibil, în repetate rânduri, atât la Ministerul Culturii dar şi pe linie ierarhică la conducerea statului şi a Guvernului României, insistând pentru a se găsi urgente soluţii, în scopul pregătirii şi perfecţionării, prin diverse forme, a cadrelor artistice angajate, pentru suplimentarea numărului de locuri la instituţiile de învăţământ artistic, de nivel mediu şi superior şi de înfiinţare urgentă a unor şcoli speciale de muzică, coregrafie etc, care să pregătească viitori artişti instrumentişti, de care era acută nevoie la fiecare instituţie de profil, cu atât mai mult, cu cât, din cauza unor grave greşeli din anul 1950, când, fostul Comitet pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniştri, în mod abuziv, a dispus desfinţarea Conservatoarelor de Muzică din Iaşi şi Timişoara.Astfel, în cele din urmă, Ministerul Culturii, în vara anului 1957, a emis câteva ordine printre care şi nr.735, privind înfiinţarea de şcoli generale de muzică de 7 ani, în unele oraşe reşedinţă de regiune. A fost inclus şi municipiul Ploieşti, la intervenţia expresă a subsemnatului, ce se afla în relaţii excelente cu şeful Serviciului Învăţământ Artistic din Ministerul Culturii, prof. Vasile Dinu (originar din judetul Buzău, ca şi semnatarul acestor rânduri). După apariţia Ordinului Ministrului Culturii nr.735, conducerea regiunii şi a Secţiunii Regionale de Învăţământ şi Cultură Ploieşti (instituţie înfiinţată în luna mai, prin unificarea celor două secţiuni regionale: învăţământ şi cultură şi unde eu, ocupam, acum, funcţia de inspector principal artă), am primit tot sprijinul necesar din partea regretaţilor profesori Traian Comaniciu –şeful secţiunii şi Nicolae R. Ion – şeful biroului şcoli, încât Şcoala de Muzică din Ploieşti să primescă clădirea din str. Ştefan cel Mare nr.5, ( iar la Buzău, clădirea fostului liceu industruial de băieţi). Pentru municipiul Târgovişte, organele locale au pus la dispoziţie o clădire specială – monument. Am primit, de asemenea, sprijin – inclusiv financiar, pentru dotarea şcolii cu mobilier adecvat şi o parte din instrumentele muzicale necesare, acţiune ce a continuat şi în următorii ani şcolari. Pentru înscrierea elevilor, atât pentru secţia muzică dar şi pentru cea de arte plastice, de un real folos au fost informaţiile
noastre publicate în Ziarul „Flamura Prahovei” nr.1337/30 august 1957 şi interviul primului director al şcolii, prof. Horia Stănescu, absolvent al Conservatorului din Bucureşti, publicat în ziarul “Flamura Prahovei” nr.1745/8 septembrie 1957. Cursurile şcolii au inceput în ziua de 7 octombrie din acelasi an. Aceste măsuri întreprinse pe plan central s-au dovedit, pe parcurs, deosebit de utile, întrucât absolvenţii învăţământului mediu şi superior de specialitat, au devenit artişti instrumentişti în orchestrele simfonice profesioniste, ale celorlalte instituţii muzicale – de spectacole, în special, după anii „1970”. Până în acea perioadă, primirea absolvenţilor de la secţiile instrumentelor de coarde cu arcuş şi chiar de la compartimentele instrumentelor de suflat din lemn şi alamă, al căror număr era încă destul de redus în raport cu cererile instituţiilor artistice din ţară, era o extraordinară problemă. Personal, am participat, împreună cu dirijorul Ion Baciu (şi următorii şefi de orchestră de la simfonicul ploieştean), la repartizarea absolvenţilor învăţământului muzical superior. Pentru a primi dispoziţii de repartizare am fost totdeauna pregătit, nunumai subsemnatul, dar şi alţi directori de instituţii din ţară, cu adrese oficiale, prin care ne angajam să punem la dispoziţie imediat locuinţe. Unii veneau chiar cu chei de la apartamente19 le repartizate de comitetele executive ale sfaturilor regionale pentru a determina mai uşor pe tinerii absolvenţi să accepte locuri de muncă în teritoriul ţării. Era un adevărat târg, întrucât cei care ofereau pe loc bune condiţii absolvenţilor (în primul rând locuinţe şi încadrările solicitate) aveau şansa de primi acceptul lor în faţa comisiilor de repartizare.

Prof. dr. Al.I. Bădulescu

Odată emisă această hotărâre, Ministerul Învăţământului şi Culturii trimite la 16.08.1957 către Sfaturile Populare din oraşele respective, o adresă în care se specifică în mod exact modalitatea de înfiinţare a noilor unităţi şcolare. Această adresă are în registrul de acte al şcolii noastre nr.2 din 2.09.1957. Reproducem în continuare textul acestui document:

Ministerul Învăţământului şi Culturii Înreg.n.2-2 IX 1957
Departamentul Culturii
Direcţia Învăţământului Artistic

Către ,
Sfatul Popular al oraşului Ploieşti
Secţia Învăţământ şi Cultură

În baza ordinului Ministerului Învăţământului şi Culturii, Departamentul Culturii, nr. 735/13.07.1957 se înfiinţează în oraşul Dvs., începând cu anul şcolar 1957-1958 o şcoală de muzică de 7 ani în cadrul căreia va funcţiona şi o secţie de arte plastice de 3 ani. În anul şcolar 1957-1958 va funcţiona secţia cu 4 clase ( anul I , anul II, anul III şi anul IV) pentru specialităţile: pian, vioară, violoncel iar secţia de arte plastice va funcţiona cu 2 clase ( anul V şi anul VI) de specialitate. Recrutarea se va face din rândurile elevilor care urmează şcolile de cultură generală din localitate, cu aptitudini muzicale sau din domeniul artelor plastice.
Primirea în şcoală se va face pe baza unui examen de admitere care va consta din o probă practică de specialitate şi o verificare a aptitudinilor.

Vă atragem atenţia că scopul acestor şcoli nu este numai acela de a da o largă educaţie artistică copiilor de vârstă şcolară, ci de a pregăti elemente valabile pentru şcolile medii de muzică. Înscrierile la examenul de admitere se vor face între 1 şi 30.09 a.c. la sediul fiecărei şcoli pe baza unei cereri însoţite de următoarele acte:
– certificatul de naştere (copie legalizată)
– certificatul de sănătate eliberat de dispensar, spital sau policlinică.
Vizita medicală condiţionează admiterea în şcoală. Veţi ţine seama ca în şcoală să fie recrutaţi cât mai mulţi fii de muncitori şi ţărani muncitori cu aptitudini artistice. În şcoală se primesc elevi de la vârsta de 7 ani. Pot fi primiţi şi elevi de vârstă preşcolară care au aptitudini deosebite. Cu aceşti elevi se va forma o grupă separată numai pentru educaţie muzicală, de 2 ori pe săptămână, conform planului de învăţământ, clasa I . La muzică probele de examen constau din verificarea auzului, ritmului şi a memoriei muzicale, precum şi din executarea unei piese (pian, vioară), ţinând seama ca elevul să fie pregătit la nivelul clasei în care intră, conform programei de învăţământ, aceasta pentru cei care cunosc un instrument muzical. La violoncel vor da numai o probă de aptitudini şi se va ţine cont de conformaţia fizică a elevului. Pentru artă plastică proba va consta dintr-o verificare a aptitudinilor printr-o probă de desen (poate fi şi colorat) de natură statică din 2 obiecte (fructe şi vase cu formă simplă). Desenul poate fi simplă construcţie sau valorat (umbre şi lumină). Pentru clasificarea lucrărilor reuşite se va ţine seama de următoarele calităţi primordiale: proporţia obiectelor, spiritul de observaţie al candidatului, punerea în pagină. În scopul bunei desfăşurări a înscrierilor elevilor se va forma o comisie de înscriere numită de directorul şcolii. Secretarul şcolii este secretarul comisiei. Directorul şcolii va răspunde de respectarea condiţiilor de admitere. Tot timpul cât dureaza înscrierile se va face o largă popularizare prin afişe, presa locală, în şcoli, prin diafilme la cinematografe, prin staţia de radioficare .
Pentru înscrierea elevilor se va întocmi un registru în care se vor înscrie datele elevilor, astfel:
– numele şi pronumele
– vârsta
– clasa de cultură generală
– şcoala unde frecventează cursurile de cultură generală

– adresa părinţilor
– ocupaţia părinţilor (originea socială)
– instrumentul muzical pentru care se înscrie
De asemenea, se va face un catalog pentru examen în care se vor trece notele pentru fiecare probă (auz, ritm, memorie muzicală, instrument) şi se va face o medie generală. Comisia de examen va fi formată dintr-un preşedinte şi profesorii de specialitate. Directorul şcolii şi comisia de examinare vor răspunde în faţa forurilor superioare de buna organizare şi desfăşurare a examenelor de admitere şi selecţionarea justă a elevilor. Examenele de admitere se vor ţine între 2-5 septembrie 1957. Aprecierea probelor de examen se va face cu note de la 1 la 10 . După stabilirea rezultatelor se vor afişa listele candidaţilor admişi în limita locurilor planificate. Vor fi admişi elevii care au obţinut mediile 10, 9 şi 8. Elevii admişi vor face o cerere de înscriere pentru clasa respectivă. În locul celor retraşi vor fi examinaţi alţi elevi cu aptitudini care vor să urmeze muzica sau arta plastică. După examen se va trimite Direcţiei Învăţământului Aristic din Departamentul Culturii tabelul cu elevi reuşiţi pe clase şi instrumente, cu specificarea originii sociale. Cursurile vor începe la data de 7 octombrie a.c. Până la această dată se vor face pregătirile pentru deschiderea anului şcolar, numirea cadrelor, înzestrarea cu instrumente muzicale, mobilier, rechizite, combustibil etc. astfel ca şcoala să-şi înceapă activitatea în cele mai bune condiţii. Recomandăm ca deschiderea anului şcolar să se facă într-un cadru festiv unde, pe lângă elevi şi părinţi, să fie invitaţi şi reprezentanţii instituţiilor de stat şi politice din localitate.