În săptămâna 7-11 martie 2016, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești este gazda primei activități transnaționale de predare/ învățare organizată în cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul „Developing English through ARt-oriented activities” D.E.A.R., proiect finanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul are drept scop crearea unui curs opțional pentru dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză prin intermediul artei și utilizând TIC și se adresează elevilor cu vârsta între 6 și 18 ani. Parteneri în acest proiect sunt școli primare, gimnaziale și licee din: Croația, Cipru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România (Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza), Slovenia, Spania și Turcia.
Pe parcursul acestei săptămâni, 49 de elevi și 20 de profesori din țările partenere vor participa la activități interesante, ocazie cu care își vor dezvolta competențele de comunicare în limba engleză prin intermediul artei (muzică și arte vizuale). Profesorii români și cei străini vor preda într-un mediu multicultural, activitatea oferind, astfel, reale oportunități de dezvoltare profesională.
Tot cu această ocazie, în data de 8 Martie 2016, la Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești va avea loc „Concertul primăverii”, susținut de elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești.
Concomitent se va organiza și o expoziție cu lucrări ale elevilor de la secția de arte vizuale a colegiului nostru.